Deconstructivism

Una dintre cele mai semnificative manifestari postmoderniste este deconstructivismul.

Derrida descrie astfel lucrarile sale: deconstructivismul analizeaza si pune sub semnul întrebarii perechile conceptuale acceptate în mod curent ca evidente si naturale ca si când ele n-ar fi institutionalizate în vreun moment precis în timp...

Pentru ca, luate de bune, ele restrictioneaza gândirea, Derrida vede arhitectura ca o încercare de a controla sectoarele de comunicare si transport ale societatii dar si ale economiei. Deconstructivismul este o parte a criticii postmoderne; tinta sa este accea de a pune capat planului de dominatie a arhitecturii moderne.
Peter Eisenman, unul dintre membrii grupului "New York Five", este un alt arhitect fascinat de natura autoreferentiala a arhitecturii, care se arata neîncrezator ca aceasta ar putea vreodata primi sensuri. Opera lui a fost în special abstracta, dar asa cum Jencks si altii s-au grabit sa arate, acest fapt nu a scutit-o de interpretari. O cladire a sa, adiacenta Zidului Berlinului, este luata necesarmente ca o afirmatie politica, fie ca el doreste sau nu.

Si Eisenman a facut propuneri în teorie si practica pentru arhitectura ca text, si numeroasele sale schimburi cu Derrida în publicatii au constituit instrumente pentru introducerea arhitectilor în deconstructivism. Are astfel loc o evolutie în perioada postmoderna, de la un interes în felul în care întelesul este creat de relatii dintre semne si componentele semnelor, pâna la gândirea deconstructivista.

În 1969, Charles Jencks a editat o colectie de eseuri împreuna cu George Baird, intitulata "Meaning in Architecture".

Arhitectii au considerat întotdeauna ca elementele formale ale artei lor constituie un limbaj. Jencks a încercat sa "cartografieze spatiul semantic" al arhitecturii moderne si a ajuns la concluzia ca unii arhitecti comunica mai bine decât altii.

În lucrarea sa din 1977, "The Language of Post-Modern Architecture", Jencks a definit o cladire postmoderna ca una ce vorbeste cel putin la doua niveluri odata: altor arhitecti si unei minoritatii preocupate, precum si publicului larg. El continua descriind trasaturile particulare ale modernismului pe care le critica postmodernismul.

Modernismul este exclusiv, în timp ce postmodernismul trebuie sa fie total incluzator, poate chiar cuprinde elemente de modernism.

În "Simbolic Architecture", Jencks descrie în detaliu renovarea casei sale din Londra: este una dintre cele mai detaliate expuneri din istoria publicatiilor de arhitectura. Asa numita "casa tematica" descrisa în mod exhaustiv este construita în jurul unui bogat program simbolic, cu numeroase referinte la arhitectura si istoria sa.

Unul dintre cei mai titrati arhitecti postmodernisti - Michael Graves, în prezent profesor la Princeton, a început sa practice arhitectura într-o maniera picturala ce exploata motivele vilelor lui Le Corbusier. Graves a avut ocazia sa construiasca la scara mai mare: mai întâi în Portland, Oregon, iar apoi pentru organizatia privata de sanatate Humana, un sediu în Louisville Kentucky.

La Portland o cheie de bolta mult marita este înscrisa pe panouri metalice de fatada. Fara îndoiala ca stilul are capacitatea de a se referi la context, cu riscul considerabil de a deveni caricatural în mâini nepricepute, într-un fel care nu era permis modernismului conventional. Vorbind de constructia sa din Louisville, Graves propovaduieste trei tipuri de referinte figurative. Mai întâi, o cladire poate avea o baza ce o leaga de Pamânt si îi da o anumita stabilitate. Are apoi un corp ca si noi, un centru, si în general un acoperis sau cap. Atribuirea de astfel de functiuni compozitiei unei cladiri poate sugera o copiere a propriei noastre conditii corporale. Cel mai recent proiect al lui Graves se refera la un complex hotelier masiv din Disney Land, Florida. Este imposibil sa nu ne dam seama ca vocabularul sau formal, care s-a dezvoltat din ce în ce mai aproape de caricatura, va gasi finalmente cea mai potrivita amplasare.

Postmodernismul a avut o latura a sa eliberatoare precum si una fastuoasa. Cei plictisiti de vechi au putut astfel sa se reconstruiasca pe ei însisi într-o noua înfatisare caci fusesera create noi deschideri. Cu toate acestea, latura negativa a postmodernismului a fost foarte puternica. Angrenarea sa strânsa cu antreprenorialismul si valorile financiare; acrosarea la plasa efemeritatii, ca si cum productia culturala ar fi fost doar un obiect al viitoarelor piete de consum; rascolirea istoriei si a locurilor pentru gasirea unor idei si imagini au fost facute ca si cum istoria si geografia nu ar fi nimic altceva decât niste uriase rezervoare de metafore. S-a jucat cu mostenirea culturala, a încurajat în mod ipocrit nostalgia pentru un trecut uitat, a propovaduit o politica culturala a locului îngusta si sectara si a acceptat sa se vânda pe sine celui mai bun ofertant fara nici o tresarire de rezistenta critica.

Ceea ce ne-a învatat postmodernismul este lectia diferentierii si eterogenitatii, precum si faptul ca limbajul în care reprezentam lumea trebuie sa fie subiect de atenta reflectie. Dar nu ne-a învatat cum sa folosim diferentierea într-un mod eficient, nici cum sa comunicam unii cu altii, dupa ce ne-am deconstruit reciproc limbajele. Deconstructivismul lui Frank Gehry va fi prezentat într-un numar viitor al revistei "Tribuna Constructiilor". Totodata vom reda extrase din cartea prof. Marius Marcu-Lapadat.